Anotimpurile lui Tudor Gheorghe au primit aplauze frenetice!
Artist complet si adorat de multe generatii, Tudor Gheorghe a oferit bucurestenilor aseara (29 septembrie), un recital de vis, gratie spectacolului sau intitulat Anotimpurile mele – Vara Toamna.
Acesta face parte din Stagiunea Permanentelor Frumuseti si este un proiect unic ce va bucura romanii pe parcursul unui an intreg, gratie unui turneu ce se va desfasura in intreaga tara.
De la exaltare la lacrimi, de la bucurie la tristete, sub bagheta dirijorului si orchestratorului Marius Hristescu, artistul a trecut in revista cele mai frumoase melodii, care se regasesc de altfel si pe albumele cu aceleasi nume: Toamna simfonic si Vara simfonic. Sara pe deal, Pe marginea Dunarii, Muge-un cerb, Au innebunit salcamii, Octombrie si multe altele au facut ca spectatorii sa aplaude indelung la finalul fiecarei piese.
Pe parcursul celor doua ore, maestrul a fost acompaniat de nu mai putin de 40 muzicieni si alte 30 de voci minunate ale orchestrei si corului Teatrului Liric, Elena Teodorini, din Craiova, care, alaturi de concert-maestrul Dan Bozgan, au adaugat un plus de caldura atmosferei pe care Tudor Gheorghe a creat-o.
Avand in vedere ca biletele pentru reprezentatia de pe data de 6 octombrie au fost epuizate deja, urmatorul spectacol pentru care mai exista inca locuri va avea loc pe data de 13 octombrie, biletele pentru acest spectacol fiind disponibile la standul Vreau Bilet din Magazinul Unirea Shopping Center – etaj 2 – aripa din intrarea Calarasi, Sala Mica a Palatului, magazinul Ligia F – strada Pache Protopopescu nr. 23, Eventim – in reteaua Germanos si pe site-urile www.blt.ro, www.bilete.ro, www.ticketstore.ro şi www. vreaubilet.ro. Preţurile acestora variaza in functie de categoria de loc: 200 de lei – categoria V.I.P. şi 170 de lei – categoria I.






