Comedia romantica The Proposal da lovitura in cinematografe
Comendia romantica The Proposal/Vrei sa te insori cu mine cu Ryan Reynolds si Sandra Bullock in rolurile principale, se afla pe locul al 19-lea in topul celor mai de succes comedii romantice din toate timpurile (Pretty Woman este pe locul 1; Sex and the City pe locul 20), conform Box Office Mojo.
In America, filmul a reusit sa atinga suma de 154 milioane de dolari prin vanzarile de bilete de peste weekend, reusind astfel sa depaseasca vanzarile filmului Sex and the City. In Marea Britanie, comedia a devenit premiera cu cele mai mari incasari: 3,23 milioane de dolari.
Astfel, Sandra Bullock dovedeste inca o data ca inca mai are ceea ce e nevoie pentru succesul unui film. In SUA, comedia romantica The Proposal este cel mai profitabil film pentru Sandra Bullock depasind succesele inregistrate cu Speed 121 milioane de dolari, A Time to Kill 108 milioane de dolari si Miss Congeniality 106 milioane de dolari.
Cand Margaret (Sandra Bullock), un important editor de carte din New York risca sa fie repatriata in Canada sa natala, obisnuita sa gandeasca rapid declara ca este de fapt logodita cu asistentul ei, Andrew (Ryan Reynolds), care nu banuieste nimic si pe care il chinuie de mai multi ani. El este de acord sa ii faca jocul, dar impune cateva conditii proprii. Surprinzatorul cuplu se indreapta catre Alaska, pentru a cunoaste capricioasa familie a lui Andrew (Mary Steenburgen, Craig T. Nelson, Betty White), iar tanara femeie care la oraa detinea intotdeauna controlul se trezeste prinsa intr-un sir de situatii comice tipice. Pregatind o nunta neasteptata si urmariti de un ofiter al Biroului de Imigrare, Margaret si Andrew accepta fara prea multa tragere de inima sa respecte acest plan, in ciuda consecintelor sale.
Premiera filmului va avea loc vineri 14 august, in cinematografele Movieplex, Multiplex, Cinema City (din Iasi, Bacau, Timisoara, Cluj), Odeon, The Light, Starplex, Cityplex, Cinema Pro si Baneasa Drive In Cinema.







