A murit marele actor Gheorghe Dinica

Postat de Silvia Ibanescu pe 10 Nov 2009 | 0 Comentarii

gheorghe-dinicaGheorghe Dinica, unul dintre cei mai mari actori romani, a murit, marti, la ora 13:00, in urma unui stop cardiac sub ventilatie, desi timp de treizeci de minute au fost efectuate manevre de resuscitare, a declarat pentru MEDIAFAX purtatorul de cuvant al Spitalului de Urgenta Floreasca, medicul Bogdan Oprita.

Dinica a absolvit in 1961 Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti, la clasa profesoarei Dina Cocea. Primul meu rol a fost cu o trupa de amatori de la Posta, iar eu interpretam rolul Locotenentului Stamatescu din piesa Titanic-vals de Tudor Musatescu. Eram pe scena si parca visam. Nici nu stiam ce se intampla cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sala, isi amintea el.

Gheorghe Dinica a jucat pe scenele Teatrului Mic, Teatrului de Comedie, Teatrului Bulandra, Teatrului National Bucuresti, Teatrului Odeon etc.

In ceea ce priveste cariera sa cinematografica, el a jucat in peste 60 de productii. A debutat in Strainul si au urmat filme precum Felix si Otilia, Un comisar acuza, Cu mainile curate, Prin cenusa imperiului, Secretul lui Bachus, Bietul Ioanide, Ultima noapte de dragoste, Cel mai iubit dintre pamanteni, Patul conjugal, Patul lui Procust, Orient Express, Filantropica etc.

Talentul artistic al lui Gheorghe Dinica s-a manifestat si in muzica. In tinerete, muza i-a fost celebra Maria Tanase si asta l-a facut sa imprime ani buni mai tarziu, albume de romante in colaborare cu Stefan Iordache si Nelu Ploiesteanu. De-a lungul carierei sale, Dinica a lansat Cantece de petrecere si Cantece de petrecere 2, in colaborare cu Stefan Iordache si Nelu Ploiesteanu, Romante si Parol ca te iubesc.

Totodata, Dinica a realizat numeroase roluri de televiziune, precum cele din productiile …escu, Trei surori, Richard al III-lea, Lumini si umbre, Inima de tigan, Aniela etc.

Meseria asta a mea imi ocupa cel mai mult, imi place si fara ea nu ar avea niciun haz pentru mine tot ce se intampla, obisnuia sa spuna.

In 2008, el a primit titlul de Doctor Honoris Causa oferit de Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti.

In cariera sa artistica a primit numeroase distinctii, printre care premiul pentru intreaga activitate la editia din 2005 a Festivalului International de Film Transilvania, premiul de excelenta UNITER pe 1999, premiul pentru interpretare la Festivalul de Film de la Karlovy Vary pe 1976, premiul pentru cel mai bun actor la Festróia – Tróia International Film Festival (1993).

Sursa: Mediafax

Spune-ti parerea